“Ce mai faci Marius? Cum e viata pe acolo? Speram sa plecam si noi din tara anul acesta. Este chemat sotul (AS) la interviu pe 14 februarie.
Scrie mai des pe blog.”
Imi scrie Ella, o colega de forum de emigrare, intr-un comentariu recent. Si pe buna dreptate, m-am puturosit maxim in ceea ce priveste blogul asta si gasesc din ce in ce mai greu motive sa scriu. Acum un an, cititnd o multime de bloguri ale unorrmani plecati “afara”, nu intelegeam de ce frecventa posturilor scade pe masura ce devin “de-ai locului”. Am ajuns acum acolo. Acum inteleg.
Lucrurile se intampla cu o graba fantastica si in fiecare zi inveti lucruri ce nu le bnuiai. Esti prins in noua viata si chiar traiesti - daca ai ceva timp liber, modurile in care il poti omora sunt atat de numeroase incat timpul pentru orice altceva dispare.
Azi se intampla jumtatate de an de cand am aterizat pe Tullamarine. Andi a inceput clasa a trei-a si noi o noua zi de munca in care efortul este de vreo 3-4 ori mai mare decat cel depus in RO. Dar suntem la inceput si ce este mai important, muncim pentru noi. Pentru ca asa vrem noi.
Ar fi multe de povestit, atat de multe incat nu am niciun chef sa le insir. 2011 este anul in care am ajuns in Astralia - 2012 este anul in care trebuie sa ramanem. TInta pentru acest an este sa reusim sa facem atatia bani pe cat cheltuim, prin efort propriu si in mod independent (n-am chef sa aprofundez aici, stiu eu ce am vrut sa spun si e de ajuns).
Si ca sa inchei cu ceva, am gasit o diferenta intre emigrarea Australaiana si cea Canadiana: am anuntat pe un forum de profil cat si pe o lista de discutii ca vreau un delivery boy roman, care sa vrea sa faca un ban. N-am gasit - sunt sigur ca in CA gaseam in 30 de minute.
Ce puii mei? – What my chickens?
Du-te-n pisicii ma-tii – go into your mothers cats
Ce pusca mea? – what my gun?
Pana mea – my feather
Ce basca mea? – What my hat?
E cu capu! – he is with his head
Da-te-n sange – go into blood
Nu ma freca la icre – dont rub my fish eggs
Plimba ursul – go walk the bear
Ma doare-n paispe – it hurts in my fourteen!!!
Pentru ca de ceva vreme cautam o echipa cu care sa ma-nfurii, de azi sunt suporter Melbourne Victory.
Iata si motivele:
1. joaca fotbal si nu cacat amestecat cu sport in care oamenii mai mor (pentru cei care nu inteleg, la fobalul australian m-am referit)
2. sunt din Melbourne
3. culorile clubului: alb-albastru
4. in consiliu director este un roman: Florin Buhala, avocat si proprietar de firma de avocatura chiar.
Este un pic ciudat sa devin suportetul unei echipe fara sa vad vreodata cum joaca, fara sa simt ceva la un mec de-al ei. Dar, daca stau sa ma gandesc ca am tinut cu Farul la un moment dat, o perioada mergand la meciuri regulat, mai rau nu are cum sa fie.
S-a intamplat azi pe LinkedIn grupul ce se cheama “Romani in Melbourne”. Daca te intereseaza networking cu conationali locuitori in frumosul oras, esti liber sa te alaturi grupului.
Spor!
La GPEC in 2010, rugandu-l pe Bryan Eisenberg sa imi semneze cartea, am schimbat cateva cuvinte. Cineva (imi pare extrem de rau ca nu stiu cine) ne-a facut o poza. Prin apropiere era Andrei Radu si Liviu Taloi parca. Ei bine, acea imagine o caut.
Sansele sunt minime… dar stie cineva despre ce vorbesc? Si daca da, binevoieste sa imi dea si mie acea fotografie?
Din 2 clienti avuti de Creative-Design la GPEC, Adi (Wellness & Silverzone) si Razvan (Cartuse-Imprimante.net), s-au intamplat 2 premii dupa cum urmeaza:
1. Wellness a luat cel mai bun magazin in categoria Sanatate si Frumusete
2. Cartuse-Imprimante.net s-a lipit de “Premiile User’s Choice, decernate pe baza votului juriului consumator – cel mai bun start-up”.
Castigator in categoria de IT&C (ca acilisea doream sa ajung defapt) este Gamesline.ro. Care proiect este bantuit de fantomele trecutului de la GPEC: incearca sa adaugi in cos un produs, si apoi actualizeaza cantitatea la 1,5. Sau 0.29. Sau 11.3. Si merge.
Isi mai aduce aminte cineva de vechiul MarketOnline?
Mi-am amintit ca acum se intampla GPEC 2011 si mi-am dat seama ca nu am apucat sa ma uit in lista participantilor, sa vad cate preoiecte dezvoltate de noi sunt acolo. Cu alte cuvinte.. castigam, dar cu ce?
Wellness, Silverzone si start-up-ul Cartuse-Imprimante sunt acolo. Deci stau linistit… sunt pe maini bune.
(oau.. prima insemnare ce n-are legatura cu OZ in ultimele 3 luni cred…)
Ca taaare mi-i foame si-s cu un proiect nou in brate de l-o facut muma-sa dupa termen (ca de obicei), iar setea de back-linkuri ii e tare naprasnica la varsta asta.
Asa ca daca ai matale prin batatura un site cat de miculet, un blog’sor sau ceva prezenta online si o-i vrea sa te milostivesti de asta micu, tare m-oi bucura si promit ca n-o sa uit pustiul de bine.
Da-mi de stire aici (voi sterge comentariul), pe email, YM, FB, Skype.
Ramai sanatos!
Cape SHANK este jos de tot, unul dintre cele mai sudice puncte la pana intr-o suta de kilometri de casa.
Cu niste “oameni de bine” am saravrsit un gratar ieri, intr-o neinspirat aleasa zi de duminica - am avut de la ploaie torentiala, la picaturi, nori, soare, vant de diferite viteze si un soare (am mai zis, nu?) de am fata ca pescarii. Toate astea in doar 14 minute.
Melbourne, te iubesc!
Sa revenim: dupa ce am consumat carnurile din dotare, am plecat agale sa ardem caloriile, pana jos la ocean. Uite ce a iesit:
Si pe langa tigania aia de intrare pe membership platit - deci intru ca sa iti dau niste sute de dolari si pentru asta trebuie sa platesc un fee anual - pare OK cu cateva exceptii.
Imi place ca gasesti chestii pe care supermarketurile surori concurentedeochiilumiidarprieteneintrumonopol (a se citi Coles si woolworths) nu le au in oferta si preturi mai bune la anumite chestii: am luat lada de Stella cu 30 si putin de dolari, sticla de BlackLabel cu aproape 40 - deci gasesti de-ale gurii cu 10%-20% mai jos.
Nu imi plac preturile la haine, aici sar calul grosolan si fructele sau prospaturile nu-s chiar la pret de “buy ‘n large”.
Dupa ce s-o termina baxul de faina si litrul de soya sos, mai mergem.
