Ce puii mei? – What my chickens?
Du-te-n pisicii ma-tii – go into your mothers cats
Ce pusca mea? – what my gun?
Pana mea – my feather
Ce basca mea? – What my hat?
E cu capu! – he is with his head
Da-te-n sange – go into blood
Nu ma freca la icre – dont rub my fish eggs
Plimba ursul – go walk the bear
Ma doare-n paispe – it hurts in my fourteen!!!
S-a intamplat azi pe LinkedIn grupul ce se cheama “Romani in Melbourne”. Daca te intereseaza networking cu conationali locuitori in frumosul oras, esti liber sa te alaturi grupului.
Spor!
p.s. Si pe Facebook!
Cape SHANK este jos de tot, unul dintre cele mai sudice puncte la pana intr-o suta de kilometri de casa.
Cu niste “oameni de bine” am saravrsit un gratar ieri, intr-o neinspirat aleasa zi de duminica - am avut de la ploaie torentiala, la picaturi, nori, soare, vant de diferite viteze si un soare (am mai zis, nu?) de am fata ca pescarii. Toate astea in doar 14 minute.
Melbourne, te iubesc!
Sa revenim: dupa ce am consumat carnurile din dotare, am plecat agale sa ardem caloriile, pana jos la ocean. Uite ce a iesit:
1. niste poze
2. si niste filme
Scriu azi despre noi ca vanzatori ai FunGift.ro. Ba chiar Alex, cu care ma cunosc de ceva vreme si este unul din jurnalistii respectabili indomeniu care chiar intelege online-ul, zice si motivul pentru care aceasta tranzactie se intampla: mutarea noastrain cealalta emisfera.
Acuma sa tragem tare ca si la urmatoarea tranzactie sa scrie de noi Financial Kangaroo sau cum s-or chema onor institutiile de presa economica locale.
Daca il faci cu o escala de 19 zile in SIngapore. 
Ma bucur sa revad a cincea oara acest minunat stat/oras, care nu inceteaza sa ma surprinda.
Am incercat azi sofatul pe partea “cealalta” si pare mult mai simplu decat ma asteptam. Atat ca cere ceva mai multa atentie la schimbarea de directie si la virajele in intersectii si e musai sa te asiguri invers. Sau de peste tot mai bine, ca niciodata nu stii.
Mancarea e asa cum o stiam: total altceva decat “mancarea chinezeasca” din RO, mai plina de gust si mister: habar nu ai ce comanzi decat rareori si daca esti curajos din punct de vedere gastronomic, poti descoperi arome pe care nu le credeai posibile. Inca n-am ajuns la Faty’s sa ma reintalnesc cu supa de cartilagiu de rechin si porumb, dar ajung sigur.
Pe 13, in momentul in care asteptam la check in, ambasada Canadei s-a trezit sa ne trimita medicale.
Imediat mi-a venit in minte un “ba, esti prost?!”. :)
In toata povestea asta cu emigrarea, nu visezi decat un singur lucru: sa pleci.
Iti doresti sa iei examenele de limba, sa iti vina assessmentul pozitiv, sa iti aloce CO, medicalele si viza sa vina repede. Toate numai pentru ca “plecarea” sa se intample. SI cand se intampla iti dai seama ca nu e totul roz.
Plecarea inseamna sa iti iei ramas bun de la niste oameni pe care ai vrea sa ii revezi mult mai des, sa lasi in urma lucruri si idei pentru care ai muncit enorm si care nu pot sa te urmeze.
Plecand, te resetezi putin. Doare. Dar stii ca asta vrei sa faci din toata molecula celulei tale.
Plec pe 13. O zi norocoasa pentru mine.
Multi oameni cu care ne vedem pentru ultima data pentru o perioada mare de timp. Poate pentru ultima data ever?
Am ajuns la facut bucati mobila si la impartit chestii. Este o senzatie super misto sa faci cadouri. Te simti ca un mic Gaius Mecenas.
Bagajele sunt aproape gata dar, miraculos, depasesc 120 de kg. Habar n-am cum s-au adunat atatea. Desi, numai medicamentele au 4kg, fara cutii sau ambalaje.
Dupa doua valize, euforia impachetarii s-a terminat.
Am telefonat azi la Romtelecom sa le multumesc pentru serviciile de telefon, date si televiziune oferite si sa le comunic ca plec la mama dracu pe un alt continent si ca, bou fiind, vreau sa le platesc penalizarile pentru rezilierea unui contract inainte de termen. Imi zic ca nu se poate si ca o sa ma sune cineva in 14 zile. Incerc sa explic ca peste 14 zile o sa ma doara putin cu bataie catre zero fix in cur de contractele lor si ca sunt de buna credinta si astept factura. Imi zic ca nu se poate si ca o sa ma sune cineva in 14 zile. Bine mai, cum vreti.
La ING, nu pot pune pe cineva imputernicit pe contul meu doar cu buletinul cum am facut-o la Raiffeisen. Si ca sa le scriu la contact@ing.ro sa intreb. In 8 ore n-a raspuns nimeni.
Am redus consumul de mass-media locala la zero si e bine. Uimitor de bine. Nu stiu ce zice Vanghelie, Becali si Dragomir, Basescu si rusii - si aici am citat cateva din informatiile fierbinti ale momentului, deduse din intrebari de la cunoscuti de tipul “ai vazut de a facut Basescu cu rusii?” care se lasa cu un neasteptat “Nu”. Asta imi aduce aminte de o idee care m-a intrigat mereu: in ultimul an citesc multe bloguri de emigranti, incercand sa inteleg cat de mult fenomenul. Ma surprind mereu intrebandu-ma “de ce?” atunci cand oameni plecati din .ro de cativa ani, comenteaza pe marginea stirilor din tara.
De ce iti mai pasa de ce scrie Ev Zilei sau ce a mai zis Boc daca tu de 4 ani ai un fus orar local cu 8 ore mai devereme sau mai tarziu ca cel mioritic?
Hai ca poate voi pricepe si asta candva…
Ia-o p-aia. Nu. Paialalta. Asta e mica si cu burta. Las-o. Viata inghesuita in trei valize.
Toti ne intreaba daca avem puterea s-o luam de la capat si ne admira curajul. Saracii, habar n-au ca nu de curaj vorbim aici. Ci de inconstienta amestecata cu disperare, in proportii variabile, in functie de ziua lunii.
De la capat? Bineinteles. Oricand. Mai ales daca asta se intampla intr-un loc putin mai normal la cap.
Sa speram.
Prima valiza, a doua, a treia. Stop.
Gata, restul ramane aici. Miorita, coloana infinitului, Marea Neagra. Luati-le voi. Tot ce avem noi nevoie a incaput in trei valize. Am uitat steagul, da-l iau. Pe el nu-l las.
Hai Romania! Hai cu mine!
