În fiecare an, în perioada asta, toată lumea începe același maraton: „Tu unde faci Revelionul?”, „Ai planuri?”, „Unde pleci?”. Și de fiecare dată parcă se pune o presiune inutilă să faci ceva spectaculos, să te îmbraci elegant, să mergi într-un loc scump, să dansezi până dimineață.
Doar că, sincer, eu anul ăsta n-aș merge nicăieri. Și, culmea, nu pentru că n-aș avea cu cine sau unde, ci pentru că pur și simplu… nu mai simt nevoia.
Mi se pare că am ajuns într-un punct în care liniștea a devenit cel mai bun eveniment posibil. Mi s-a luat de agitația aia în care totul e programat, în care te simți obligat să “te distrezi”, chiar și atunci când nu ai chef. De prea multe ori am fost la petreceri de Revelion unde lumea părea că râde doar pentru poze, că dansează pentru story-uri și că se simte bine doar ca să nu fie singură.
Adevărul e că, în ultimele zile ale anului, corpul și mintea mea nu cer artificii, ci o pauză. Să stau acasă, să deschid o sticlă de vin, să mă uit la un film, să stau cu cine îmi place – fără să număr orele până la miezul nopții. Să las timpul să curgă fără planuri, fără presiune, fără nimic “instagramabil”.
Poate că e un semn de maturitate sau, pur și simplu, de oboseală. Dar îmi place ideea de a începe anul calm, fără stres, fără gălăgie. Fără să fiu blocat în trafic la 3 dimineața, fără să dau sute de lei pe o cină care nu m-a impresionat și fără să mă prefac că totul e “magic”. Magia, dacă e să vină, vine și în pijamale.
Și mai e ceva: liniștea Revelionului petrecut acasă e o formă de resetare. Ai timp să te gândești la tine, la anul care a trecut, la ce vrei de la următorul. Poți să asculți muzică fără să-ți spargă cineva timpanele, poți să vorbești fără să urli peste o boxă, poți să te bucuri de miezul nopții fără să fii înghesuit între sute de oameni care abia așteaptă să plece.
Mi se pare ironic că toată lumea vorbește despre “nou început” și “energie bună”, dar îl începe cu mahmureală și oboseală. Poate că un an nou ar trebui să înceapă altfel – odihnit, împăcat, lucid. Cu mintea limpede, nu cu capul greu.
Așa că nu, nu m-aș duce nicăieri de Revelion.
Nu din plictiseală, ci din alegere. Aleg să nu mai fug după distracția programată, să nu mai joc rolul omului care “trebuie să se simtă bine”.
Anul ăsta vreau doar liniște, autenticitate și oameni reali în jurul meu.
Și dacă cineva mă va întreba “unde faci Revelionul?”, o să zâmbesc și o să zic simplu: acasă.
Cu mine, cu un gând bun și cu senzația că nu trebuie să fiu nicăieri, pentru că sunt exact unde trebuie.